Vocea regală a muzicii ușoare: Reyna Vox și drumul său către succes

Reyna Vox este una dintre cele mai promițătoare artiste de muzică ușoară, aflată într-o ascensiune permanentă. Originară din Craiova, Reyna a devenit cunoscută datorită timbrului vocal care s-a făcut auzit în mai multe concursuri televizate ale posturilor naționale, obținând numeroase premii.

Scurtă introducere

     Reyna Vox provine dintr-o familie în care muzica a fost la ea acasă: tatăl-acordeonist, mama-solistă de muzică populară și fratele-organist. Prima piesă pe care a interpretat-o în fața publicului a fost „Simply the best”, a celebrei artiste Tina Turner, care a inspirat-o cel mai mult în drumul său artistic. Drumul său în muzică a început în urma concursului de voci Megastar, în cadrul căruia artista a fost susținută de celebra interpretă Aura Urziceanu. Muzica nu a fost însă singura pasiune care a adus-o pe micile ecrane: primul său job a fost acela de voice-over într-o televiziune și a prezentat știri sportive în direct.

     Reyna Vox constituie numele de scenă al artistei și înseamnă „Vocea Reginei”. În sens figurat, „Vocea Reginei”, în viziunea artistei, face referire la o voce puternică destinată să-și lase o amprentă în timp în minunata lume a muzicii.

Evenimente și spectacole

Nu întâmplător, câțiva ani la rând, Reyna Vox a cochetat cu lumea sportului, susținând diverse recitaluri în diverse gale de K1 pentru mari sportivi. Reyna Vox a interpretat Imnul României pentru Cătălin Moroșanu, în cadrul galei Dynamite Fighting Show. La vârsta de 20 de ani, a intrat în trupa fratelui ei ca solistă de muzică ușoară. Împreună au onorat diverse evenimente, de la petreceri private până la zile ale orașelor, festivaluri, emisiuni TV și concerte. La numai 20 de ani, Reyna Vox susținea concerte și în afara țării, ceea ce i-a adus o mai mare popularitate. Primul concert l-a susținut în Amsterdam, Olanda, unde s-a bucurat de un mare succes. A continuat în diverse țări, susținând nenumărate show-uri în Italia, Spania, Grecia, Anglia, Germania, culminând cu un turneu în Statele Unite ale Americii, unde a cântat în peste 25 de state, precum Miami, Chicago sau New York.

Realizari

Reyna Vox a semnat cu Thrace Music, cunoscuta casă de discuri coproducătoare a hitului internațional „Mr Saxobeat”, interpretat de Alexandra Stan. Compozițiile proprii nu au întârziat să apară. Cele mai cunoscute piese ale artistei, „Dance Machine” și „Iubește-Mă”, aflate sub sigla casei de producție Thrace Music, au făcut ca vocea Reynei să intre în casele românilor prin radio Kiss FM. A urmat apoi colaborarea de succes cu rapper-ul Shobby din trupa Codul Penal, cu piesa „Află că Nu”, care a făcut turul televiziunilor naționale. Reyna Vox este un artist complet de muzică ușoară, având în vedere că majoritatea pieselor și le compune singură, așa cum au fost „Pun Pariu”, „Merg Înainte” sau „Yalla Habibi”. Mai mult, cuprinde chiar și câteva surprize din repertoriul muzicii populare. Migrarea artistei și spre folclorul românesc a venit la cererea publicului, în special a românilor aflați în afara granițelor țării, fiind invitată să cânte de mai multe ori, atât muzică ușoară, cât și populară.

În urma unui concert, unde a fost remarcată, compozitorul Adrian Sina i-a compus o piesă, single-ul „Oh, Oh Inima”, artista reușind să semneze cu casa de discuri Roton Music, ceea ce a ajutat-o să devină cunoscută la nivel național. Repertoriul artistei se încadrează în tiparul melodiilor fresh, pline de energie și de viață, piese proprii dar și din repertoriul național. Artista nu încetează să surprindă prin abordarea mai multor stiluri muzicale și prin complexitatea show-urilor având instrumente live și dansatori. Este cunoscut faptul că are un mare succes la petreceri, fiind un artist complex care cântă aproape toate genurile de muzică.

Contact Reyna Vox
Tel. 0761.308.866

Distribuie:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai accesate

Ultimele postări

Cum Să Alegi Cel Mai Bun Make-up de Nuntă pentru Mirese

Alegerea make-up-ului perfect pentru nuntă este esențială pentru orice mireasă. Această zi specială necesită o atenție deosebită la detalii, iar machiajul trebuie să fie impecabil, rezistent și să reflecte personalitatea miresei. În acest articol, vom explora tot ce trebuie să știi despre make-up de nuntă, de la tendințe actuale la sfaturi practice pentru a te asigura că arăți uimitor în ziua cea mare.

luna de miere maramures

Luna de Miere în Maramureș: Paradisul Ascuns al României

Maramureș, o regiune pitorească din nordul României, este locul perfect pentru o lună de miere de neuitat. Cu peisaje montane spectaculoase, sate tradiționale și obiceiuri autentice, această destinație oferă un cadru romantic ideal pentru cuplurile care doresc să sărbătorească începutul unei noi vieți împreună.

Explorând Tradițiile de Nuntă din Întreaga Lume: Cum Sărbătoresc Cuplurile Globale Iubirea

Căsătoria, unul dintre cele mai vechi și universale simboluri ale uniunii umane, variază incredibil de mult de la o cultură la alta. Acest articol își propune să facă o călătorie culturală prin tradițiile de nuntă din întreaga lume, oferind cititorilor o fereastră către diversele moduri în care iubirea și angajamentul sunt sărbătorite global. De la jurăminte sacre până la ritualuri simbolice, explorăm cum fiecare tradiție reflectă valorile și istoria comunităților din care provin.

Primeste ultimele noutăți

Abonați-vă la buletinul nostru informativ săptămânal

Primiți notificări despre articole noi